Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obţinerii, ca act final, a autorizaţiei de construire.
Certificatul de urbanism se emite şi în următoarele situaţii:
a) în vederea concesionării de terenuri, potrivit legii;
b) în vederea adjudecării prin licitaţie a proiectării lucrărilor publice în faza de “Studiu de fezabilitate”, potrivit legii;
c) pentru cereri în justiţie şi operaţiuni notariale privind circulaţia imobiliară, atunci când operaţiunile respective au ca obiect împărţeli ori comasări de parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de construcţii, precum şi constituirea unei servituţi de trecere cu privire la un imobil.
a) fac cunoscute solicitantului informaţiile privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate şi aprobate potrivit legii;
a) cererea-tip (formularul-model F.1 „CERERE pentru emiterea certificatului de urbanism”), în conformitate cu precizările privind completarea acesteia, cuprinzând:
b) planuri cadastrale/topografice, cu evidenţierea imobilelor în cauză, astfel:
c) documentul de plată a taxei de eliberare a certificatului de urbanism, în copie.
Certificatul de urbanism este actul de informare prin care autorităţile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 50/1991, republicată, cu completările şi modificările ulterioare (preşedinţii consiliilor judeţene, primarii municipiilor, primarul general al municipiului Bucureşti, primarii sectoarelor municipiului Bucureşti):
a) fac cunoscute solicitantului informaţiile privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate şi aprobate potrivit legii;
b) stabilesc cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcţie de specificul amplasamentului;
c) stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării;
d) încunoştinţează investitorul/solicitantul cu privire la obligaţia de a contacta autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în scopul obţinerii punctului de vedere şi, după caz, al actului administrativ al acesteia, necesare în vederea autorizării .
Pentru emiterea certificatului de urbanism, solicitantul trebuie să depună la emitent o documentaţie cuprinzând:
a) cererea-tip (formularul-model F.1 „CERERE pentru emiterea certificatului de urbanism”), în conformitate cu precizările privind completarea acesteia, cuprinzând:
1. elementele de identificare a solicitantului;
2. elementele de identificare a imobilului pentru care se solicită emiterea certificatului de urbanism, respectiv localitate, număr cadastral şi număr de carte funciară, în cazul în care legea nu dispune altfel;
3. elementele care definesc scopul solicitării;
b) planuri cadastrale/topografice, cu evidenţierea imobilelor în cauză, astfel:
1. pentru imobilele neînscrise în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară: plan de încadrare în zonă, la una din scările 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000, 1:1.000, 1:500, după caz, eliberat la cerere de către oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară;
2. pentru imobilele înscrise în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară: extras din planul cadastral de pe ortofotoplan şi extras de carte funciară pentru informare actualizat la zi, eliberate la cerere de către biroul de cadastru şi publicitate imobiliară;
c) documentul de plată a taxei de eliberare a certificatului de urbanism, în copie.
Trimiteți un comentariu
Site-ul tau preferat!